Consultanță
în Afaceri

Te ajutăm să economisești timp și bani!

Împreună creăm o strategie de afaceri personalizată, bazată pe analiza potențialului afacerii tale. Proceduri clare, simple și ușor de urmat, astfel încât să beneficiezi de mai mult timp pentru tine și afacerea ta.

AU INCREDERE IN NOI

Cum să nu mai fi angajat în propria afacere și să devii un antreprenor de succes în adevăratul sens al cuvântului.

Știai că în afacerea ta, cele mai mari pericole sunt RISCURILE NECUNOSCUTE, cele pe care cunoscându-le poți să le transformi in oportunități? Sunt acelea care te pândesc și-ți “fură” tot mai mult timp și energie.


Din păcate, majoritatea afacerilor “merg cu frâna de mână trasă”, de ani de zile și nici măcar nu știu asta. Sunt afaceri care merg din inerție, alternând profitul cu pierderea și funcționează practic “după ureche”.


Oare care a fost motivul pentru care ai luat-o pe drumul acesta, de fapt? Ca să fi mai liber și să te bucuri de viață? Scopul afacerii tale este cel de dezvoltare economica? Îți dorești o afacere prosperă, ușor de condus și simplu de monitorizat? Îți dorești o afacere care poate să meargă și fără implicarea totală a ta?

Noi exact cu asta ne ocupăm – oferim consultanță personalizată afacerii tale, suntem “luxul” pe care și tu poți să ți-l permiți, deoarece totul nu mai este un lux, este o necesitate.

Povestea care m-a ajutat să
vreau să fiu lângă tine

Salut!

Mă aflam în anul 2015 când compania mea mergea bine, dar simțeam că vreau mai mult. Eram prinsă în rutina afacerii mele, mă învârteam în cerc. Nu vedeam dincolo de tot ce făcusem deja, nu știam ce se mai poate face și cum pot să cresc. Păream blocată în neputința de-a vedea din exterior afacerea mea. Eram mult prea implicată și-mi consumam tot timpul și toată energia încercând să am rezultate mai bune.

Voiam pe cineva care sa vadă diferit afacerea, pe cineva care să mă asculte, înțeleagă și să acționeze diferit fața de cum aș fi făcut eu. Doream acel “ochi” extern și cu acuratețe mult mai mare decât a mea.

De fapt, tot ce “îmi lipsea” se poate rezuma la mai mult pentru mine și familie, o afacere care sa poată merge și fără implicarea mea totală. Aveam nevoie de TIMP! Practic, țipam după acest timp!

Cum ar fi fost ca în acel moment să vină cineva la mine și să îmi zică: „Hei, hai să-ți arăt trei pași simpli pentru a câștiga timp și bani pentru tine, familia și afacerea ta.” Da, ar fi fost spectaculos, dar, în acea vreme nu am găsit consultanți care să facă diferența și să meargă strict pe nevoia mea.

Astfel că, uite așa s-a născut următoarea idee: “Într-o bună zi, voi pune bazele unei noi afaceri, voi crea o echipă super profi. Scopul este acela de a-i ajuta pe toți antreprenorii care au nevoie de timp și nu vor sa mai fie “angajații” cei mai fideli ai propriei companii.

După mai bine de doi ani de căutări, am ajuns în anul 2021, când noi, această echipă de experți, îți putem spune totul despre cei TREI PAȘI pe care trebuie să-i urmezi pentru a-i da timp și bani afacerii tale!

Îți oferim timpul
înapoi - în 3 pași

Ce facem pentru tine si afacerea ta?

Împreună creăm o strategie de afaceri personalizată, bazată pe analiza potențialului afacerii tale. Proceduri clare, simple și ușor de urmat, astfel încât să beneficiezi de mai mult timp pentru tine și afacerea ta


Pentru a identifica punctele critice ale afacerii tale, analizăm 25 de domenii și subdomenii cu scopul propus de-a eficientiza fiecare proces în parte. De ce? Ca totul să meargă așa cum am promis, “CA UNS”. 


Pentru ca tu să ai o afacere organizată eficient, simplu de condus si ușor de urmărit. În felul acesta tu câștigi timp prețios pentru tine și familia ta, mai multă energie și bani din afacerea ta. 

Hai să vedem dacă cei 3 pași îți sună cunoscut. Pun pariu că DA!

Desigur, îți poate suna cunoscut, dar cum faci acest lucru? Crezi că mai ai timp, bani și energie de pierdut? 

Eu, care am fost în situația ta și n-am găsit rezolvare, pot să-ți spun că timpul și energia irosită pentru a rezolva 

această problemă, te va costa mai mult decât serviciile prestate de o echipă de profesioniști. 

Nu mai vorbesc de rezultate, care vor fi mult mai rapide și motivante.

 

Iar daca ești curios să vezi care este rolul nostru ca și 

consultanți în tot acest proces, pune-ne la încercare! Consultanța strategică,

orientată strict pe nevoia ta si a afacerii tale te ajută să-ți îmbunătățești “starea de sănătate” a

afacerii pe termen scurt, mediu și lung. Iar tu câștigi timp, energie și bani.

 

Problema celor care au afaceri nu e dată de bani.
Ei știu să facă bani, problema este LIPSA TIMPULUI

Mergi cu “frâna de mână trasă”, ești implicat 100% în afacere astfel încât nu vezi dincolo de problemele pe care le întâmpini sau “mori” sufocat de atribuții? Aceste lucruri îți mănâncă TIMPUL, BANII ȘI ENERGIA. Iar tu ce iți dorești? Timp pentru tine, familia și afacerea ta?

Îți scriu mai jos doar două dintre opiniile clienților noștrii

Și te întreb: te regăsești în vreuna din aceste două situații? 

Și atunci ce poți face pentru a “nu mai merge cu frâna de mână trasă” și să meargă totul “ca uns”?

Totul depinde numai de tine. Anul viitor pe vremea aceasta poți să fi doar cu un an mai bătrân, 

sau poți fi pe drumul către a câștiga TIMP pentru tine si familia ta.

Care sunt cele
25 de domenii și subdomenii analizate din afacerea ta?

În urma aplicării metodelor specifice de analiză, 

o să poți identifica punctele critice ale afacerii tale. 

Consultanța în afaceri nu reprezintă o poveste scrisă pe o foaie de hârtie, pe care atunci când o citești, zâmbești și apoi îți începi ziua aceea sufocantă în care tu ai de făcut o mulțime de lucruri.  Prin Consultanță în Afaceri, îți arătăm situația reală în care ești tu acum, te ajutăm să-ți definești viziunea, misiunea, obiectivele și strategia de afaceri. 

Ce analize facem?

Pasul 1  Analizam societatea 

Și dacă nu faci această analiză nu pierzi nimic, asta doar pentru că ești obișnuit. Sigur ai mai trecut prin situația aceasta când nu ai dat TIMP timpului si nici importanță banului, în încercarea ta de-a rezolva toate problemele afacerii tale. Poate acum înțelegi de ce functionezi cu “frâna de mână trasă” și nu „cu motoarele turate la maxim”?

Și dacă analizăm cele 25 de domenii și subdomenii, tu ce câștigi?

Pasul 2  Stabilim viziunea, misiunea și obiectivele

Pe baza analizei detaliate a afacerii tale, primești suport de la personal cu experiență și expertiză în a-ți stabili: viziunea, misiunea și obiectivele.

 

Pasul 3  Implementăm strategia de afaceri

Ai la îndemână proceduri simple și ușor de urmat prin care poți să-ți duci la îndeplinire obiectivele propuse.

Câștigi o strategie de afaceri personalizată. Implementare de reguli simple pentru evaluare și monitorizare astfel încât să te simți protejat de alte situații critice.

Ai o viziune clară asupra departamentelor din firma ta. Vei înțelege funcțiunile fiecărui departament din firmă. Poți vedea cerințele si competențele fiecărui departament în parte, respectiv modul de lucru între acestea. Toate, pentru ca TU să ai o viziune completă asupra afacerii tale.
Suport în a-ți elabora viziunea bazată pe argumente politice, economice, tehnice, de mediu și sociale. Te ajutăm să-ți stabilești clar obiectivele, pornind de la realitatea existentă în afacere la momentul analizat. Putem ridica nivelul obiectivelor de îndeplinit (obiective îndrăznețe), dacă există disponibilitate de a investi suplimentar. Stabilim strategia de afaceri și calea de urmat pentru îndeplinirea acestora.

Ai la dispoziție o strategie de afaceri cu proceduri clare, simple și ușor de implementat, adaptate afacerii tale. Toate acestea sunt îmbunătățite continuu.

Obiectivele propuse sunt stabilite pe baza rapoartelor de analiză a afacerii. Sunt stabilite în condițiile normale, sau îndrăznețe dacă există disponibilitate de a investi. Îndeplinirea obiectivelor se face în baza monitorizării și controlului riscurilor afacerii.
În baza analizei SWOT, îți vei cunoaște punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările. Înveți să le gestionezi eficient, protejându-te sau folosindu-le în avantajul tău. O să beneficiezi de cunoașterea riscurilor actuale și ale celor viitoare posibil de întâmpinat. În acest fel, ești pregătit cu soluții de preîntâmpinare sau evitare a lor.
Răspunsurile/soluțiile vin ca urmare a analizei societății, în special a datelor înregistrate de către aceasta în contabilitate. Fiecare răspuns/soluție are în spate analiză și este argumentat profesional de către noi. Timpul de răspuns este scurt, având în vedere pregătirea, experiența și expertiza echipei de consultanță.

Îți punem la dispoziție tehnici de lucru/rapoarte de monitorizare clare simple și ușor de înțeles, specifice fiecărui tip de activitate, respectiv indicatori pentru monitorizarea gradului de îndeplinire.

Romania ocupa locul 32 in Europa în ceea ce privește mediul de afaceri si locul 13 pe continent ca țară emergentă. 

Iar dacă tot „exiști” în această țară în curs de dezvoltare, cum ar fi ca afacerea ta să fie organizată eficient, astfel încât 

tu să ai timp si bani pentru tine și familie?

O investiție în succes

Consultanța în afaceri nu mai este o opțiune, noi

realizăm o muncă fundamentală și necesară. 

Cheia o reprezintă cunoștințele de specialitate și experiența 

noastră de peste 20 de ani în antreprenoriat. Toate acestea îți 

pot fi puse la dispoziția ta și a afacerii tale!

Trebuie DOAR sa aplici la o ședință de consultanță în afaceri 

 

 

Nu ai nicio obligație! Doar că ședința aceasta o sa fie cea care îți va schimba perspectiva!Ai nevoie de doar 30 de secunde pentru a completa formularul din link-ul de mai jos.

Te rog specifica la detalii – “TIMP!”

Cu sinceritate,

Ilina Sîrbu,

Fondator MHD Consulting Ro

No Fields Found.

P.S Mai mult decât atât, vei primi Chestionarul complet de Consultanță în Afaceri pe care noi lucrăm și o să-ți analizăm societatea. Și toate acestea sunt doar pentru ca tu sa câștigi TIMP PENTRU TINE ȘI AFACEREA TA!

Înscrie-te la Newsletter

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile și activitățile noastre!

Promitem că nu îți vom face spam.

You have Successfully Subscribed!

Acest website foloseste atât cookie-uri proprii, cât şi de la terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Continuarea navigării acestui website presupune acceptarea automată a acestor termeni!
Am înțeles.