Eveniment online
Oportunități de finanțare
Află în fiecare lună, de la consultanții noștri, ce oportunități ai
pentru a-ți finanța afacerea
Prezentatori
– Ilina Sîrbu –
“Tu poți, așa că fă-ți propria firmă.” În urma acestor cuvinte, în anul 2002 am început să-mi construiesc propria companie. Dar crezi că știam în ce mă bag? Nu, era doar un vis frumos transformat ulterior într-un mic “coșmar” în care, mica mea mașină în rate s-a transformat în casă și masă. A fost extrem de greu deoarece am intrat într-o zonă nouă, necunoscută, a antreprenoriatului. Trebuie să recunosc, am învățat foarte multe din perioadele grele prin care am trecut ca antreprenor, ca să ajung unde sunt acum. Totul a fost ca să învăț și să-ți dau ție mai departe.”
Nicolae căluțiu –
“Am început să-mi construiesc propria afacere în anul 2003, după ce mai bine de 7 ani am activat în mai multe companii pe diverse poziții de conducere, culminând cu cea de administrator. Cu toată experiența mea anterioară, pot spune că nu mi-a fost deloc ușor, am parcurs un drum lung și greu, mai ales pentru faptul că am fost nevoit să învăț din propriile greșeli.”
Pentru o dezvoltare armonioasă a mediului de afaceri și a comunității, am decis sa organizăm un webinar recurent, în ziua de 15 a fiecărei luni, la orele 18:00.
Astfel, îți oferim oportunitatea de informare cu privire la măsurile și liniile de finanțare disponibile pentru afacerea ta.
Programele de finanțare despre care vom discuta sunt disponibile pentru IMM-uri, ONG-uri, dar și domeniile sănătății, educației și administrației publice.
În cadrul acestui webinar, vom aduce invitați din toate domeniile de activitate, care să aducă o expertiză suplimentară și informații proaspete din diferite domenii de interes.
Webinarul se va desfășura online, pe platforma Zoom.
Pentru mai multe detalii
0744 378 549 – Nicolae Căluțiu
Înscrie-te aici
Contact
Telefon
0731 333 833 - Ilina Sîrbu, coaching
0744 378 549 - Nicolae Căluțiu, consultanță fonduri
Adresă
Strada Iacob Bologa, nr. 1, Sibiu, România