Idei de business duse la un alt nivel

Cursuri în DerulareLinii de Finanțare Active

Noutăți și Informații Utile

Ediția a treia a Start Up Nation este acum ÎN DERULARE!

Ai nevoie de consultanță pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile? Permite-ne să te ajutăm!

Consultanță în afaceri, pentru antreprenori!

Despre Ilina Sîrbu

Business Consultant & Coach

Sunt fascinată de potențialul existent în oameni și modul în care împreună descoperim acest potențial neexplorat.

Astfel, îi ajut pe antreprenori să își crească companiile, să obțină claritate și astfel să evite o stagnare a acestora.

Fac acest lucru mai întâi analizând nevoile lor, ascultând practic ceea ce îi doare. Îi invit, apoi să facă parte din acest process al dezvoltării, ca la final să obțină creșterea afacerii.

Sunt Ilina Sîrbu, business consultant și coach, și de peste 20 de ani trăiesc continuu în sfera business. Sunt foarte pasionată de ceea ce fac, iar în momentul de față reușesc să dezvolt firme doar pentru că m-am dezvoltat personal. Trebuie să recunosc, am învățat foarte multe din perioadele grele prin care am trecut ca antreprenor, ca să ajung unde sunt acum, dar totul a fost ca să învăț și să-ți dau ție mai departe.

Iubesc interacțiunea cu oamenii, caut să învăț, să mă descopăr tot timpul și de aceea vreau să ofer oamenilor ca tine ceea ce știu, din toată experiența mea, modul în care am acționat de-a lungul timpului și tot ce m-a ajutat să am rezultatele actuale.

Licențe & Certificări

  • Membru certificat John Maxwell Team Romania
  • Management – ITAcademy by LINK group
  • Formator – Ministerul Educației Naționale
  • Train The Trainer – Soft Learning
  • Comunicare în limba oficială – Ministerul Educației Naționale
  • Comunicare organizațională – RSC Consulting

Testimoniale

“Ilina nu este un simplu business coach. Este o persoană cu credință, cu determinare și cu un background lăudabil. Ea face ca lucrurile să se miște din interiorul tău, insuflându-ți acțiunea. M-am bucurat că am putut participa la MasterMind-ul "Conducerea pe timp de criză" organizat de ea unde am primit o doză de inspirație antreprenorială și comportamentală, foarte bine venită în perioada actuală.”

Alexandru Dragomir

Owner, INOVI Smart Technologies

"Simt că am mai urcat un nivel și asta pentru că am fost acolo lângă tine și am conștientizat unde am fost și unde sunt. Vreau să-ți mulțumesc din suflet! Să știi că schimbi vieți și este extraordinar ce mult contează să știi că nu ești singur pe lumea asta. Eu de când lucrez cu tine nu mă mai simt singură și judecată – simt că am sprijin și, cel mai important, acel adevăr dur, dar foarte evolutiv. Mulțumesc!"

Georgia Gugu

Owner, GEORGIA Beauty House

"În cadrul echipei noastre, întreține o atmosferă armonioasă și încurajează desfășurarea și bunul mers al lucrurilor în muncă. Este un fin psiholog și atinge cu vocea plină de blândețe coardele sensibile ale sufletului omenesc, dar în același timp, când situația o cere, devine un iureș imposibil de stăvilit în realizarea schimbărilor în bine a situațiilor care se ivesc."

Mirela Paraschiva Slavu

Doctor & Owner, Oldent IIP

"Am fost pentru prima dată la un mastermind online, având parte de povești interesante care, culmea, au reflexie în managementul firmei și chiar în gândirea mea. Am ascultat trăiri din diferite domenii, trăiri a unor persoane implicate în domeniul lor de activitate. În viitor sper să mă mai cooptații la masterminduri, chiar vreau să învăț de la dvs.!"

Daniel Gheți

Owner, Pizza Time

"De azi sunt mai bogat. Am învățat că pentru a comunica trebuie să fii tu cel autentic, că trebuie să stabilești o conexiune emoțională cu partenerul de dialog, să-i pui la picioare întregul tău set de valori ce te înalță astfel încă el să se poată racorda la ele, să poată să înțeleagă tot ce vrei să-i transmiți. Am învățat că a comunica din inimă e modul cel mai ușor, că e pe înțelesul oricui. În plus, am găsit o grupă de nota 10+, oameni minunați ce mi-au intrat la suflet."

Nicolae Caluțiu

Owner, Agroproiect

"Principiile pe care ni le-ai expus și practicile pe care le-am exersat împreună sunt mereu de aplicat. Mi-a făcut plăcere să descopăr în cursanții cu care am fost coleg, oameni cu multe întrebări despre calitățile și defectele lor, despre cum pot fi mai buni. Pentru că fiecare alergăm să atingem scopuri profesionale, personale, chestiuni care sunt mai mereu palpabile, a fost plăcut să văd că, majoritatea chestiunilor care aduc bucurii și îi fac pe oameni să zâmbească sunt cuvintele bune, încurajările."

Marian Bejinariu

Owner, Job Connect

"Îți mulțumim pentru că ne-ai ajutat să învățăm și să conștientizăm mai multe despre ce presupune comunicarea eficientă. A fost o plăcere să petrec timpul in grupul acesta, iar modul tău de a fi ne-a ajutat să ne deschidem și să ne simțim relaxați. Starea de bine pe care am avut-o după finalizarea sesiunilor cred că este un real indicator pentru eficiența unei astfel de activități. Mult succes în tot ceea ce faci! Este evident faptul că faci totul cu pasiune și devotament. "

Camelia Porime

"Îți mulțumesc pentru disponibilitatea ta de a ne trece printr-o carte care să ne ducă mai aproape de a fi mai buni comunicatori! A fost o experiență frumoasă, au fost lucruri pe care le știam, pentru că am citit mai multe cărți despre comunicare, dar pe care nu le-am pus în aplicare. Cursul m-a determinat să mă gândesc la fapte dincolo de vorbe. Deși nu m-am conectat extraordinar de mult cu cei care nu îmi sunt și colegi de lucru, de la fiecare am învățat lucruri noi și bune."

Adina Anghel

Recruiter, Job Connect

"Prin programul "Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale", m-ai ajutat să identific zonele în care doresc să acționez pentru o îmbunătățire. Apoi ușor, ușor, m-ai ajutat să deblochez resursele interne care m-au dus să fac singur pașii necesari spre schimbare. La finalul programului am avut un plan, instrumentele să-l duc la capăt și concentrarea necesară. Mulțumesc Ilina!"

Lucian Trufin

Antreprenor

"Problema celor care au afaceri, nu este legată de bani, ei știu cum să facă bani, problema este TIMPUL. In cazul nostru: nu am știut să delegăm sarcini și le făceam noi pe toate; nu aveam departamente bine stabilite; nu aveam proceduri; oamenii nu erau responsabilizați și nu erau încurajați ca decizia să fie a lor și să și-o asume; • nu aveam nici acasă reguli bine stabilite, astfel încât atunci când ajungeam acasă, tot despre muncă povesteam; nu ne apreciam personalul: nu aveam un scop, o misiune: nu știam care sunt valorile firmei, dar nici ale noastre personale."

Ramona Sârbu

Administrator, Rara Trip SRL

"Cum am ales sa lucrez cu voi? Am simțit o chimie între noi încă de la prima conversație. Eram în căutarea unei firme de consultanta, deși nu știam exact ce înseamnă sau la ce să mă aștept. Am contactat mai multe firme, dar niciuna nu mi-a vorbit cu calmul și cu răbdarea cu care mi-ai vorbit tu. Așa că instant, după ce am oprit apelul, am zis ca oricât ar costa și oricare ar fi condițiile, eu trebuie să lucrez cu tine 😂. Zis și făcut, desigur, de-asta suntem aici. Ce a însemnat colaborarea până acum? Multă, foarte multă informație utilă și o completare între tine și Nicu, care mă ajută tare mult. În sensul că simt că ești de acord cu mine și cu visele mele, mă susțineți, dar și partea de raportare și analiza cifrelor și pe care o aveam și eu înainte (pe care ulterior se pare că am neglijat-o puțin și mă chinui să o recapăt). Înseamnă mult pentru mine susținerea, exemplul vostru și dăruirea voastră pentru ca totul să iasă foarte bine și să ajungem sus. E foarte important că ați avut încrederea să lucrați cu mine, deși multe firme m-au respins tocmai pentru că suntem o firmă mică și probabil nu vedeau nici un potențial în noi. Așadar, pentru mine este foarte important să colaborăm, am o grămadă de lucruri și de informații de învățat de la voi și simt că mă motivați să merg mai departe și să cred în visele mele (chiar dacă uneori îmi este mai dificil). În concluzie, nota 100/10 pentru tot!"

Ana Iordan

CEO, Nails Distribution SRL

"O echipă excepțională, cu vaste cunoștințe în domeniu, sigură pe sine și cel mai important, cu plăcerea de a da mai departe aceste informații. În cadrul cursului am dobândit cunoștințe noi și le-am aprofundat pe cele deja cunoscute. Cursul a fost bine structurat, strict pe nevoia de bază a afacerii, indiferent de tipul acesteia. Important, cursul nu este încărcat și nu este obositor. Mi-a plăcut ca am obținut mai mult decât m-am așteptat, am fost plăcut surprinsă. Mă întorc acasă cu energia de-a începe o afacere și cu speranțe mari de reușită în afaceri. Cu siguranța voi mai alege MHD Consulting RO."

Melinda Szakacs

Economist

"MHD m-a ajutat să transform cunoștințele mele teoretice despre afaceri în pași acționabili care pot construi cu adevărat o afacere. Recomand cu tărie MHD Consulting. Această echipă oferă o metodologie și o abordare care vă vor accelera afacerea, creșterea personală, profitabilitatea și chiar fericirea. Dacă doriți un avantaj competitiv, un aliat de încredere și un mod mai sănătos de a vă experimenta viața, atunci nu mai căutați."

Dan Croitor

Director General, DC Farm Systems

"Dorind de mult timp să îmi deschid o mică afacere, dar realizând că nu am toate cunoștințele necesare am apelat la echipa MHD Consulting, care m-a ajutat sa înțeleg mult mai multe despre ceea ce inseamnă o societate “de la A la Z”. Pot spune că am înțeles și am învățat mult mai multe decât în 5 ani, într-o facultate de specialitate în domeniul afacerilor."

Iancu Bunea

Antreprenor

"Ilina este un om foarte calm și cald, mi-a intrat în suflet și mi-a ajutat enorm firma. Știu acum că pot cu răbdare și perseverență să merg mai departe chiar și atunci când nu mai există speranțe. (...) “Visul meu încă de când eram un copil a fost să deschid un magazin. A fost greu, am vrut de multe ori să renunț deoarece nu știam ce să fac și de unde să o apuc, dar asta până am văzut o reclamă a firmei Ilinei, firmă de consultanță. După ce am trimis un email, Ilina a venit personal, iar primul lucru pe care l-a spus a fost «E în regulă, trebuie să deschidem magazinul». Ei îi datorez asta și îi voi mulțumi de câte ori voi putea.”

Olga Carmen Cristea

Fondatoare, Karma HandMade.

Un business inteligent este acel business pe care știi să-l construiești cu resursele existente! ” 

Următoarele Sesiuni și Cursuri

15

Decembrie

Cursul “Toţi comunicăm, dar puţini stabilim şi relaţii

Detalii aici.

15

Februarie

Cursul “Reinventează-te ca Antreprenor”

Cursurile vor avea în fiecare marți și joi, de la ora 18:00

Detalii aici.

Întrebări adresate frecvent

Ce este coaching-ul pentru afaceri?

Metodă avansată de dezvoltare prin care un business coach pune la dispoziția unui leader sau a unui manager, cele mai eficiente instrumente care îi permit acestuia o evoluție rapidă de la starea prezentă la starea dorită. Este una din cele mai eficiente tehnici de eficientizare a afacerii.

Principalele elemente într-un proces de coaching:

  1. Evaluarea situației prezente;
  2. Motivația;
  3. Identificarea principalelor obstacole;
  4. Identificarea optiunilor posibile și analizarea fiecărei opțiuni;
  5. Alegerea celei mai eficiente opțiuni prin care să-ți realizezi obiectivul propus;
  6. Stabilizarea stategiei și a planului de acțiune.
Cum știu dacă coaching-ul pentru afaceri mi se potrivește?

Dacă te regăsești într-una din situațiile de mai jos, cu siguranță ai nevoie de coaching:

  1. Începi o afacere nouă;
  2. Există o stagnare a afacerii tale;
  3. Afacerea ta se află în impas;
  4. Există obstacole în dezvoltarea ta.
Ce beneficii îmi aduce coaching-ul?
  • Coaching-ul te ajută să iei deciziile cele mai potrivite pentru tine;
  • Obiectivele tale vor fi mult mai clarificate;
  • Ești susținut continuu de către un profesionist;
  • Comunicarea cu partenerii și colaboratorii tăi va deveni mult mai eficientă;
  • Focusul cade pe acțiune și pe rezultate;
  • Înveți cum să depășești obstacolele cu minim consum de timp și de energie;
  • Identifici și depășești blocajele care stau în calea dezvoltării tale;
  • Coaching-ul îți dă acces la mintea ta;
  • Vei căpăta mai multă încredere în tine și în ideile tale.
Lucrați doar cu companii mari și de mult pe piață?

Lucrez cu fiecare personă care dorește să se dezvolte și să învețe continuu. Tu, cel/cea care citește acum aceste rânduri, ești cea mai importantă persoană pentru mine!

Oferiți servicii de consultanță pe perioade mai mari de timp?

Da. Ofer servicii de consultanță și coaching pe perioade nedeterminate de timp.O călătorie și un proces eficient în cadrul ședințelor de coaching este recomandat a fi făcută pe o perioadă de 3 luni de zile, o sesiune pe săptămână.

Gânduri de sfârșit de an

Antreprenoriatul este o aventură plină de provocări și oportunități. În timp ce poate fi dificil să începi o afacere și să o duci la succes, este important să ai încredere în tine și în ideile tale de la începutul carierei în afaceri.Încrederea în tine este esențială...

Finanțări în Cantonament – Final de 2022

Ne bucurăm să-ți scriem din nou, revenim după o perioadă încărcată, depunerile pentru programele POIM Eficiență Energetică s-au finalizat, de asemenea măsura POC 4.1.1. bis s-a încheiat, iar programul de digitalizare a IMM-urior este încă în consultare...

SRL, PFA, sau un IF?

Știm cu toții că un SRL este o societate cu răspundere limitată și poate cuprinde grupuri largi de angajați, iar PFA-urile sunt adesea întreprinderi pentru o singură persoană, care este și administratorul firmei, ori un număr mult mai mic de angajați. Însă foarte rar...
Avantajele Digitalizării în Activitatea Companiilor

Avantajele Digitalizării în Activitatea Companiilor

Discrepanța majoră dintre clasic și digital s-a observat tot mai mult odată cu venirea pandemiei de COVID-19. Inclusiv România este una dintre țările care au folosit preponderent sisteme de automatizare, digitalizare și munca la distanță.Deși sunt implicate sume...

FINANȚĂRI ÎN CANTONAMENT – Octombrie 2022

FINANȚĂRI ÎN CANTONAMENT – Octombrie 2022

Ultima perioadă a fost încărcată în ceea ce privește programele de finanțare derulate de executivul României. Revenim după prima lună de toamnă, într-o perioadă în care cele două programe “Start Up Nation” și “Femeia Antreprenor” sunt în etapa de evaluare, cu cele mai...

Creșterea Motivației prin Dezvoltarea Competențelor Profesionale

Creșterea Motivației prin Dezvoltarea Competențelor Profesionale

În viața de zi cu zi sunt momente când vrei să te angajezi, indiferent de vârstă. Această nevoie vine odată cu mai multe necesități secundare, precum: un produs preferat, scumpirea utilităților, ori un eveniment cultural mult dorit. Știai că... Teamwork-ul,...

Copyright © MHD Consulting

Înscrie-te la Newsletter

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile și activitățile noastre!

Promitem că nu îți vom face spam.

You have Successfully Subscribed!

Acest website foloseste atât cookie-uri proprii, cât şi de la terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Continuarea navigării acestui website presupune acceptarea automată a acestor termeni!
Am înțeles.

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/mhdconsult/public_html/wp-includes/functions.php on line 5279