Știri, Actualizări și Resurse

Planul Național de Redresare și Reziliență

Planul Național de Redresare și Reziliență

Începând cu anul 2007 și până în prezent, România a beneficiat de 58,35 miliarde de euro prin Proiecte finanțate din Politica de Coeziune.  Considerăm că lucrurile sunt puse în mișcare de către oameni, astfel că am decis ca în prima zi din a doua decadă a lunii să...

Ajutoare de stat pentru industria HORECA și TURISM

Ajutoare de stat pentru industria HORECA și TURISM

Acordarea de finanțare din fonduri publice naționale și/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în...

Arta simplității în comunicare

Arta simplității în comunicare

Având în vedere toate experiențele din viața mea personală și profesională am învățat că, cu cât facem totul mai simplu cu atât suntem mai bine înțeleși: comunicare simplă, sistem de lucru simplu în jurul căruia poți crea strategii.

Unde suntem acum și ce putem face?

Unde suntem acum și ce putem face?

Îmi aduc aminte când, acum aproximativ 10 ani, părea că totul se prăbușește iar soluțiile nu mai existau. În timp, am realizat că acea durere a fost unul din cele mai minunate lucruri care mi s-au întâmplat: am început să caut calea către mine!

Ce ne împiedică să fim noi înșine?

Ce ne împiedică să fim noi înșine?

Nu te gândi niciodată prea mult la felul în care te privesc ceilalți, căci ei vor vedea în tine doar ceea ce le va permite filtrul lor personal. Joacă-ți rolul în drama cosmică, dar nu uita că tu ești cel care alege modul în care te privești. Nu-i lăsa pe ceilalți să îți distribuie roluri.

Cărți & Materiale

Acestea sunt materialele pe care le recomand și de care vei avea nevoie pentru a urma mai în profunzime evenimentele organizate de noi.

Leadership

Dezvoltă liderul din tine

Cartea care a transformat pentru totdeauna maniera de abordare a leadershipului.

Leadership

Reinventează-te ca lider

Unde vom ajunge dacă ne vom desavarsi ca lideri? Doar timpul poate spune. Însă călătoria va merita, iar povestea noastră va fi una extraordinară.

Coaching

Cele 15 Legi ale Dezvoltării Personale!

John Maxwell ne împărtășește acum din experiența personală legată de acest subiect, astfel încât să putem deveni ceea ce ne-am dorit dintotdeauna.

Leadership

Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații

Te-ai intrebat vreodata de ce unii par sa avanseze in cariera, in timp ce tu esti, la prima vedere, blocat?

Leadership

Put your dream to the test

Cum să faci ca visurile tale să devină realitate? Majoritatea oamenilor eșuează datorită faptului că visurile lor rămân în stadiu teoretic.

Coaching

Triggeri

Prezintă modul prin care poți avea întotdeauna succes. Este o lectură obligatorie pentru lideri și pentru cei care aspiră să devină lideri de mare succes.

Dezvoltare

Uneori câștigi, uneori înveți

Cele mai importante lecții de viață sunt desprinse din eșecuri.

Dezvoltare

Arta negocierii

Arta negocierii. Tehnicile negociatorului sef FBI. Invata de la cel mai bun cum sa iesi invingator din orice negociere.

Dezvoltare

De la idee la bani

13 paşi spre îmbogăţire! Autorul mizează pe cultivarea unei conştiinţe a banilor, a unei întregi filosofii despre succes şi prosperitate.

Dezvoltare

Dă sens vieții

În adâncul sufletului, fiecare dintre noi ne dorim să avem o viață care contează, să știm că putem schimba în bine viețile celor din jur și că vom ajunge în cele din urmă să fim cea mai bună versiune a noastră.

Dezvoltare

Cum să devii o persoană cu influență

Dacă dorința ta este să ai succes sau să ai un efect pozitiv asupra lumii cu care vii în contact, ar trebui să devii o persoană cu influență. Fără influență nu există succes.

Dezvoltare

Ziua de astăzi contează

Este o carte excelentă pentru cei interesați de dezvoltare personală, plină de momente savuroase de umor. Un umor pe cât de autentic, pe atât de sugestiv în legătură cu firea cât se poate de sucită a omului.

Dezvoltare

Liderii buni pun întrebări extraordinare

Care sunt întrebările pe care ar trebui să și le pună un lider? Ce întrebări ar trebui să pun membrilor echipei? Cum îmi pot descoperi obiectivul suprem ca lider? …

Copyright © MHD Consulting

Înscrie-te la Newsletter

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile și activitățile noastre!

Promitem că nu îți vom face spam.

You have Successfully Subscribed!

Acest website foloseste atât cookie-uri proprii, cât şi de la terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Continuarea navigării acestui website presupune acceptarea automată a acestor termeni!
Am înțeles.

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/mhdconsult/public_html/wp-includes/functions.php on line 5279