Acordarea de finanțare din fonduri publice naționale și/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum și reglementarea unor măsuri fiscale.
Scopul schemei de ajutor de stat este de a reduce impactul negativ asupra operatorilor economici sus-menționați, prin acordarea unui ajutor nerambursabil care acoperă o parte din pierderea din cifra de afaceri aferentă perioadei în care activitatea acestora a fost afectată de primul val al pandemiei de COVID-19.
Beneficiarii schemei de ajutor de stat, înregistrați în scopuri fiscale pe teritoriul României, sunt:
- Agențiile de turism licențiate care desfășoară activități conform codurilor CAEN:
- 7911 – Activități ale agențiilor turistice
- 7912 – Activități ale tur-operatorilor
- 7990 – Alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică
- Structurile de primire turistice cu funcțiuni de cazare clasificate, care desfășoară activități conform codurilor CAEN:
- 5510 – Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare
- 5520 – Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată
- 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere
- 5590 – Alte servicii de cazare
- Structurile de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN:
- 5610 – Restaurante
- 5621 – Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente
- 5629 – Alte servicii de alimentaţie n.c.a.
- 5630 – Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor
Bugetul schemei este estimat la 500 milioane euro, echivalent lei.
Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar prin schemă este de 800.000 euro/întreprindere.
Ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi în vederea acoperirii parțiale, în cuantum de 20% a pierderii din cifra de afaceri sau din rulaj, în cazul agențiilor de turism, rezultată din desfășurarea activităților aferente codurilor CAEN enumerate mai sus, suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019.
Prin schemă se acordă ajutoare de stat unui număr estimat de 73.211 de beneficiari, dintre care 15.168 structuri de cazare, 52.583 structuri de alimentație și 5.460 agenții de turism.
Contact
Telefon
0731 333 833 - Ilina Sîrbu, coaching
0744 378 549 - Nicolae Căluțiu, consultanță fonduri
Adresă
Strada Iacob Bologa, nr. 1, Sibiu, România
Recent Comments