154.5In articolul de azi o sa ne indreptăm atenţia asupra oportunităţilor de dezvoltare a zonei rurale din ţară si a posiblităţilor de-a accesa fonduri nerambursabile pentru afacerea ta din zona rurală, motiv pentru care conţinutul articolului o sa fie putin mai mare decăt cel cu care ne-am obişnuit deja.

La fel ca si pănă acum, PNDR este „pionier”, primul program ce-si deschide liniile de finanţare din cadrul noului exerciţiu multianual 2021-2027. Primele programe ce se vor deschide au publicat deja ghidurile de finanţare destinate consultării publice, acestea fiind cele de mai jos

  1. Masura 6.1 – SPRIJIN PENTRU INSTALAREA TINERILOR FERMIERI

Scop

  • instalarea pentru prima dată a tinerilor fermieri, ca şefi/manageri ai unei exploataţii agricole;
  • îmbunătăţirea managementului, creşterea competitivităţii sectorului agricol, igienă şi bunăstarea animalelor și siguranţa la locul de muncă;
  • submăsura va crea posibilitatea tinerilor fermieri cu domiciliul stabil în România cu un minim de cunoștinte de bază, să se instaleze ca şefi/manageri ai exploatației;
  • creşterea numărului de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi/manageri de exploataţie;
  • încurajarea tinerilor şi a familiilor din mediul rural de a se stabili în mediul rural, ceea ce va crea un efect pozitiv asupra economiei naţionale în general.

Beneficiari eligibili

  • tânărul fermier care se instalează ca unic șef al exploatației agricole;
  • persoana juridică cu mai mulţi acţionari unde un tânăr fermier se instalează și exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, la beneficii și la riscurile financiare legate de exploatație.

Conditii de eligibilitate

  • exploataţia are o dimensiune economică cuprinsă între 12.000 – 50.000 SO;
  • exploataţia este înregistrată ca microîntreprindere/ întreprindere mică;
  • exploataţia este înregistrată obligatoriu în Registrul Unic de Identificare – APIA, în Registrul agricol și/sau în Registrul exploatațiilor – ANSVSA;

Valoare sprijin

  • 70 000 de euro pentru exploatațiile care integrează în planul de afaceri operațiuni de condiționare – procesare sau agricultura ecologică pentru exploatațiile între 000 € SO și 50.000 € SO;
  • 60 000 de euro pentru exploatațiile care integrează în planul de afaceri operațiuni de condiționare – procesare sau agricultura ecologică pentru exploatațiile 000 € SO și 29.999 SO
  • 50 000 de euro pentru exploatațiile între 30.000 € SO și 50.000 € SO;
  • 40 000 de euro pentru exploatațiile între 12.000 € SO și 29.999 € SO.

 Masura 6.2 – SPRIJIN PENTRU ÎNFIINŢAREA DE ACTIVITĂŢI NEAGRICOLE ÎN ZONE RURALE

Scop

  • diversificarea economiei rurale prin creşterea numărului de microîntreprinderi şi întreprinderi mici în sectorul non-agricol, dezvoltarea serviciilor şi crearea de locuri de muncă în spațiul rural;
  • încurajarea menținerii și dezvoltării activităților meșteșugărești tradiționale și de productie;
  • digitalizarea activităților din mediul rural;
  • încurajarea acțiunilor de protecție a mediului.

Beneficiari eligibili

  • fermieri sau membrii unei gospodarii agricole care îşi diversifică activitatea prin înfiinţarea unei activităţi neagricole pentru prima dată în spaţiul rural (autorizaţi cu statut minim de PFA);
  • micro-întreprinderi şi întreprinderi mici existente din spaţiul rural, care îşi propun activităţi neagricole pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării pentru sprijin;
  • micro-întreprinderi şi întreprinderi mici noi, înfiinţate în anul depunerii aplicaţiei de finanţare sau cu o vechime de maximum 3 ani fiscali consecutivi, care nu au desfăşurat activităţi până în momentul depunerii acesteia (start-up).

Conditii de eligibilitate

  • micro-întreprinderile şi întreprinderile mici, atât cele existente cât şi cele nou înfiinţate (start-up) trebuie să fie înregistrate la ONRC şi să-şi desfăşoare activitatea în spaţiul rural (atât sediul social, cât şi punctul/punctele de lucru trebuie să fie amplasate în mediul rural). Numai punctele de lucru aferente activităţilor agricole pot fi amplasate şi în mediul urban. Sunt eligibili în cadrul submăsurii 6.2, numai solicitanţii înscrişi la ONRC.
  • solicitantul trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili;
  • solicitantul trebuie să prezinte un Plan de afaceri;
  • proiectul (activitatea/activitatile propuse) trebuie să se încadreze în cel puțin unul dintre tipurile de activități sprijinite prin submăsură;
  • sediul social și punctul/punctele de lucru trebuie să fie situate în spațiul rural iar activitatea va fi desfășurată în spațiul rural;
  • implementarea planului de afaceri trebuie să înceapă în cel mult 6 luni de la data deciziei de acordare a sprijinului.
  • in cazul proiectelor din aria de aplicabilitate a ITI Delta Dunării, solicitantul va prezenta avizul de conformitate cu obiectivele SIDD DD.

Valoare sprijin

  • 50 000 de euro/ proiect, cu excepția activităţilor de producţie pentru care valoarea sprijinului estede 70.000 euro/ proiect. Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară în funcție de tipul investiției, respectiv, 50.000 euro sau 70.000 euro.

Masura 6.3 – SPRIJIN PENTRU DEZVOLTAREA FERMELOR MICI

Scop

  • îmbunătăţirea managementului exploataţiei agricole de mici dimensiuni;
  • creşterea orientării către piaţă şi a veniturilor exploataţiilor agricole de mici dimensiuni.

Beneficiari eligibili

  • să fie fermieri care au drept de proprietate și/sau drept de folosinţă pentru o exploatație agricolă care intră în categoria de fermă mică, cu excepția persoanelor fizice neautorizate;
  • să fie persoane juridice române;
  • să acţioneze în nume propriu;
  • să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi la data depunerii Cererii de finanţare;
  • să aibă studii minime de 8 clase;
  • să se încadreze într-una din formele de organizare de mai jos la data depunerii Cererii de finanțare, indiferent de data înființării formei respective de organizare:
  • persoană fizică înregistrată şi autorizată în conformitate cu prevederile OUG nr. 44/ 2008, cu modificările și completările ulterioare:
  • ca persoană fizică autorizată;
  • ca întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale;
  • ca întreprindere familială;
  • societate cu răspundere limitată cu asociat unic/ majoritar înfiinţată în baza Legii nr. 31/ 1990, reprezentată prin:
  • asociat unic care are şi calitatea de administrator al societăţii.

Conditii de eligibilitate

  • are o dimensiune economică cuprinsă între 4.000 – 11.999 € S.O.;
  • este înregistrată cu cel puțin 24 de luni înainte de solicitarea sprijinului, în Registrul Unic de Identificare – APIA și/ sau în Registrul Național al Exploatațiilor – ANSVSA, ANZ, sau la Primărie în Registrul agricol, de către solicitant: în nume propriu (persoană fizică) sau sub forma de organizare eligibilă pentru accesarea sprijinului prin intermediul submăsurii 6.3.

Valoare sprijin

  • sprijinul public nerambursabil se acordă pentru o perioadă de maximum 3 ani și este de 15.000 de euro, procentul de finanțare nerambursabilă fiind de 100%.
  • sprijinul pentru dezvoltarea fermelor mici se va acorda sub formă de primă în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea deciziei de finanțare; 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de implementarea corectă a Planului de afaceri, până la 31 decembrie 2025, fără a depăși trei ani de la semnarea deciziei de finanțare.

Masura 6.4 – SPRIJIN PENTRU INVESTIŢII ÎN CREAREA  ŞI DEZVOLTAREA DE ACTIVITĂŢI NEAGRICOLE

Scop

  • promovarea dezvoltării economice rezilientă, durabilă și digitală în zonele rurale;
  • stimularea mediului de afaceri din mediul rural;
  • creşterea numărului de activităţi neagricole desfăşurate în zonele rurale;
  • dezvoltarea activităţilor neagricole existente;
  • crearea de locuri de muncă;
  • reşterea veniturilor populaţiei rurale;
  • reducerea diferenţelor dintre mediul rural şi urban;
  • diversificarea activităţilor economice ale fermierilor sau membrilor gospodăriilor agricole prin practicarea de activităţi neagricole în vederea creşterii veniturilor şi creării de alternative ocupaţionale.

Beneficiari eligibili

  • micro-întreprinderi şi întreprinderi neagricole mici existente şi nou-înfiinţate (start-up) din spaţiul rural;
  • fermieri sau membrii unor gospodării agricole (autorizaţi cu statut minim pe PFA) care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activităţi neagricole în zona rurală în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-întreprinderi şi întreprinderi mici, cu excepţia persoanelor fizice neautorizate.

Conditii de eligibilitate

  • solicitantul trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili;
  • investiţia trebuie să se încadreze în cel puţin unul din tipurile de sprijin prevazute prin submăsură;
  • localizarea proiectului pentru care se solicită finanțare trebuie să fie în spațiul rural;
  • sediul social al solicitantului trebuie să fie situat în spațiul rural;
  • solicitantul trebuie să demonstreze capacitatea de a asigura co-finanţarea investiţiei;
  • viabilitatea economică a investiţiei trebuie să fie demonstrată pe baza prezentării unei documentaţii tehnico-economice;
  • intreprinderea nu trebuie să fie în dificultate în conformitate cu liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate;
  • investiţia va fi precedată de o evaluare a impactului preconizat asupra mediului şi dacă aceasta poate avea efecte negative asupra mediului, în conformitate cu legislaţia în vigoare (se va depune la cererea de finanțare dovada solicitării către ANPM a evaluării impactului asupra mediului, urmând ca la momentul semnării contractului de finanțare să fie depus documentul final emis de ANPM pentru demararea investiției)
  • perioada de implementare a proiectului este de maximum 3 ani, iar ultima plată nu va depăși data de 31 decembrie 2025.

Valoare sprijin

  • sprijinul public va reprezenta 90% sau 70% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea cheltuielilor eligibile nerambursabile va fi de maxim 000 euro, cu respectarea conditiilor ajutorului de minimis.
  • intensitatea sprijinului public nerambursabil este de 70%.
  • intensitatea sprijinului public nerambursabil poate fi de 90% pentru solicitanţii care desfăşoară activităţi de producţie

In speranţa ca v-am captat interesul pentru dezvoltarea afacerilor in zona rurală, puteţi solicita cat mai multe informaţii despre posibilităţile de finanţare ale proiectului dvs.

Să aveţi incredere in voi!

23.05.2021

Copyright © MHD Consulting

Înscrie-te la Newsletter

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile și activitățile noastre!

Promitem că nu îți vom face spam.

You have Successfully Subscribed!

Dă un share!

Distribuie articolul prietenilor tăi. Informația ar putea fi utilă și altcuiva!

Acest website foloseste atât cookie-uri proprii, cât şi de la terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Continuarea navigării acestui website presupune acceptarea automată a acestor termeni!
Am înțeles.

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/mhdconsult/public_html/wp-includes/functions.php on line 5279