Chiar dacă vine sfârșitul anului, oportunitățile de finanțare nu cunosc nicio vacanță și sunt în continuare puse la dispoziția ta.
Avem mai jos cele mai recente programe de finanțare, dar și o serie de programe care au fost finalizate și rezultatele acestora.

Avem lista proiectelor acceptate la finanțare pentru Electric UP 

Ministerul Energiei a publicat lista proiectelor care au fost acceptate la finanțare în prima sesiunii a programului Electric UP. În limita bugetului aprobat pentru prima sesiune de finanțare, 1430 de dosare admise sunt cuprinse în bugetul alocat. Dintre restul proiectelor depuse, 799 au fost respinse, iar 307 au fost admise și nu se încadrează momentan în bugetul aprobat. 

Conform Ministerului Energiei, deciziile de admis/respins se vor comunica în aplicația informatică, iar termenul de depunere a contestațiilor este de 5 zile lucrătoare, începând cu ziua următoare zilei de comunicare a deciziei.


Casa Verde Fotovoltaice

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și Ministerul Mediului au anunțat lansarea unei noi etape de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice. Cu ajutprul acestui program, persoanele fizic pot beneficia de până la 20.000 lei pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice.

Bugetul acestei sesiuni va fi de 280 de milioane de lei, iar înscrierile vor începe în luna DECEMBRIE.
Președinte AFM, a precizat că programul va fi relansat cu bugetul de 280 de milioane de lei, fonduri care au rămas neutilizate după prima sesiune, din cauza multor dosare respinse pentru motive de suspiciune de fraudă. Acesta a mai spus că programul va funcționa după alte proceduri, iar persoanele nu vor mai aștepta “2 ani până dosarul va fi evaluat”. El a promis că dosarele depuse în decembrie vor fi evaluate până cel târziu în iunie 2022.

Valoarea ajutorului de stat este în limita sumei de 20.000 lei şi respectiv de 25.000 de lei în cazul locuinţelor izolate. Din aceste sume se poate achiziționa sistemul de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, se pot plăti costurile cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului (acestea sunt eligibile în valoare de 15% din costurile echipamentelor și instalațiilor electrice), dar și TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Ajutorul de stat va reprezenta 90% din valoarea totală a proiectului, restul de 10% va trebui să reprezinte contribuția proprie a beneficiarilor.

 

Începe contractarea proiectelor Innotech Student

Solicitanții programului Innotech Student au început să primească, de săptămâna trecută, notificări în cadrul aplicației MySMIS, iar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Interne a declarat că procesul de contractare a fost demarat începând cu 21 Noiembrie. Săptămâna trecută a fost publicată și lista finală a proiectelor selectate la finanțare, după contestații. Au fost aleși, așadar, 68 de administratori de grant care vor derula acceleratoarele de grant pentru studenți.

2 Miliarde de Euro pentru “Europa Digitală”

Comisia Europeană a anunțat trei programe pentru „Europa digitală”. Acestea specifică obiectivele specifice și domeniile care vor primi finanțări totale de aproximativ 2 miliarde de euro. Acest prim set de proiecte va ajuta la atingerea obiectivelor UE de digitalizare.

Programul principal, în valoare de aproximativ 1,4 miliarde de euro, va susține investiții în domeniile inteligenței artificiale (IA), cloud computing și spațiilor de date, infrastructurii de comunicații cuantice, competențelor digitale avansate și utilizării pe scară largă a tehnologiilor digitale în întreaga economie și societate, până la sfârșitul anului 2022. În plus, Comisia Europeană a elaborat încă două programe specifice, unul se concentrează pe finanțări în domeniul securității cibernetice, iar cel de-al doilea va finanța activități pentru înființarea și asigurarea funcționării rețelei de centre europene de inovare digitală.

Investițiile principale ale programului sunt următoarele:

  •  implementare de spații comune de date și servicii de tip cloud-to-edge, garantând securitatea fluxurilor de date;

  • inființarea de instalații pentru testare și experimentare de soluții AI, pentru a răspunde principalelor provocări sociale, precum schimbările climatice;

  • realizarea unei infrastructuri de comunicații cuantice, cu scopul de a asigura o siguranță ridicată la atacuri cibernetice;

  • organizarea de studii de master pentru a stimula competențele digitale în Europa, inclusiv acțiuni precum cursuri intensive în domeniul digital pentru IMM-uri;

  • înființarea de servicii digitale care să sprijine interoperabilitatea administrațiilor publice europene;

Până la sfârșitul lunii se vor publica primele cereri de propuneri, următoarele se vor aștepta în 2022, iar programele vor fi bazate pe proceduri de granturi și achiziții publice.

Așadar, ce mai aștepți?  

Dacă dorești mai multe informații despre fondurile europene și nu numai, trimite-ne un e-mail la contact@mhd-consulting.ro, sau sună-ne la +40 731 333833, pentru că mai avem câțiva ași în mânecă.

Spor în toate,

Echipa MHD.

Înscrie-te la Newsletter

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile și activitățile noastre!

Promitem că nu îți vom face spam.

You have Successfully Subscribed!

Dă un share!

Distribuie articolul prietenilor tăi. Informația ar putea fi utilă și altcuiva!

Acest website foloseste atât cookie-uri proprii, cât şi de la terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Continuarea navigării acestui website presupune acceptarea automată a acestor termeni!
Am înțeles.

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/mhdconsult/public_html/wp-includes/functions.php on line 5279