Pentru un management bun al afacerii este necesar a avea unele cunostinte economice de baza, astfel incat deciziile in procesul de management al afacerii sa fie cat mai bune pentru afacerea in sine, respectiv sa duca la cresterea acesteia. 

Evaluarea nivelului de management intr-o firma se face prin analiza economica si finanicara a afacerii, astfel ca procesele executate in acest sens constituie un sistem unitar de inregistrare, urmarire şi control, pe baza unor principii bine stabilite, a bunurilor economice, a surselor de provenienta ale acestora, proceselor economice şi a rezultatelor acestor procese, în scopul cunoasterii activitatii economice şi financiare a unitatii patrimoniale, ce poarta denumirea de evidenta    economica..

Documentul economic care reflecta situatia financiara (structura patrimioniului) a unei compani se numeste “Bilant contabil”. Bilantul are doua componente principale, activul si pasivul, care sunt interpretate din punct de vedere: juridic, economic si financiar.

Juridic – bilantul defineste situatia patrimoniala a afacerii si explica continutul activ ca fiind constituit din totalitatea drepturilor de crente, iar pasivul fiind constituit din totalitatea capitalurilor proprii si a datoriilor.

Activele sunt elemente ale patrimoniului care au o valoare economică pozitiva pentru intreprindere, constituite din drepturile de proprietate asupra bunurilor şi drepturile de creanta asupra clientilor şi debitorilor.

Pasivele sunt elemente ale patrimoniului care au o valoare economică negativa pentru intreprindere, exprimand în mod curent pasivul extern, definite din perspectiva patrimoniala, pasivele sunt formate doar din datoriile (obligaţiile) unităatii fata de terti.

Economicactivul bilantului este prezentat ca un ansamblu de utilizări, iar pasivul un ansamblu de resurse (surse) care finanteaza utilizarile, si cuprinde toate bunurile utilizate în scopuri economice de catre unitatea patrimoniala si nu numai bunurile asupra carora ea are drepturi de proprietate, după cum accepta conceptia juridica pe baza principiului patrimonialitatii. Bunurile devin active si sunt grupate dupa destinatie în active imobilizate şi active circulante.

In pasiv, resursele indica sursele de finantare a utilizarilor, delimitandu-se pentru fiecare categorie sau fel de utilizari sursa de finanaare. Astfel, pot fi identificate sursele de finanaare a activelor imobilizate, cu resurse stabile (capitalul social, profitul, fond de dezvoltare din amortizare, imprumuturi pe termen lung etc.) şi sursele de finantare a activelor circulante ca resurse ale activitatii curente (fondul de rulment,   credite pe termen scurt, obligatii faţă de terti etc.). Conceptia economica orienteaza informatiile continute de bilant pentru a explica prin utilizari şi resurse starea şi variatia pe ansamblu a patrimoniului unitatii. Astfel se extinde orizontul de la situatia netă a patrimoniului, caracteristic concepţiei juridice, la situaţia generală. Pe baza concepţiei economice a bilantului a fost elaborat un important instrument de  analiza, şi anume “Tabloul de finantare”. Prin acesta se face o reprezentare completa a echilibrului patrimonial general al unitatii, analizand miscarile care afectează patrimoniul prin variatia utilizarilor si a resurselor în cursul unor perioade de referinta (exercitiu financiar).

Tabloul de finantare permite delimitarea fluxurilor patrimoniale ca variatie periodica a drepturilor şi obligatţiilor, de fluxurile financiare şi fluxurile monetare. In mecanismul tabloului de finantţare orice crestere a unui post de activ si diminuare a unui post de pasiv constituie utilizare, iar orice crestere a unui post de pasiv şi diminuare a unui post de activ este resursa.

Financiarconţinutului bilanţului arata în ce masura unitatea este capabila, ca urmare a activelor pe care le poseda sa-si onoreze (achite) datoriile fata de terti atunci când acestea ajung la scadenta. In aceasta viziune activul bilantului este considerat un ansamblu de bunuri necesare pentru achitarea datoriilor la scadenta, deci activul este privit sub aspectul capacitatii de lichiditate.

Pe de alta parte, pasivul este tratat prin prisma termenelor la care datoriile (obligatiile) trebuie achitate, respectiv cand devin exigibile la plata

 Daca ai o afacere credem ca este este bine sa ai idee despre aceste lucruri.

Sa aveti incredere in voi!

 

28.04.2021

Copyright © MHD Consulting

Înscrie-te la Newsletter

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile și activitățile noastre!

Promitem că nu îți vom face spam.

You have Successfully Subscribed!

Dă un share!

Distribuie articolul prietenilor tăi. Informația ar putea fi utilă și altcuiva!

Acest website foloseste atât cookie-uri proprii, cât şi de la terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Continuarea navigării acestui website presupune acceptarea automată a acestor termeni!
Am înțeles.