Săptămâna trecută, șase ministere au semnat acorduri de finanțare pentru fonduri din PNRR. Acestea sunt niște acte normative, cu statut de contract, pe care le-au semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru a putea primii fondurile din PNRR pe care le gestionează în vederea investițiilor și reformelor pe care le coordonează.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a declarat că, în total se vor semna acorduri de finanțare cu 19 ministere. Oficiali din minister au declarat că în cursul acestei săptămâni se vor semna și restul acordurilor, care mai au, în unele cazuri, anumite prevederi de discutat și stabilit de comun acord. 

Aceste acorduri, au fost stabilite în cadrul unei Ordonanțe de Urgență adoptată anul trecut, OUG nr. 124/2021, în care se adopta un cadrul legal, instituțional și financiar privind gestionarea acestor fonduri și implementarea proiectelor asumate. Ordonanța prevedea că „sunt stabilite drepturile și obligațiile părților, precum și termenii și condițiile aplicabile fondurilor europene, în vederea îndeplinirii corespunzătoare a jaloanelor și a țintelor aferente reformelor și/sau investițiilor ce fac obiectul acordului cuprinzând informațiile prevăzute în mecanismul de implementare și control din anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021”.

Inițial, sumele în discuție au fost bugetate la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene drept coordonator al implementării, iar ulterior, în urma semnării acordurilor de finanțare vor fi realocate către fiecare minister în parte, „întreaga sumă, peste 100 miliarde lei credite de angajament, atât pe partea de împrumuturi cât și de grant, vor fi alocate în bugetele acestor ministere și aproximativ 10,5 miliarde lei credite bugetare vor fi alocate, doar în cursul acestui an”.

 

Sumele alocate pentru primele șase ministere care au semnat deja acordurile, sunt după cum urmează:

  • Ministerul Transporturilor: 1,6 miliarde de lei pentru autostrada Transilvania;

  • Investiții pentru Metrou în București și Cluj: 1,5 miliarde de lei;

  • Ministerul Sănătății: 500 milioane de lei pentru sistemul de e-health și telemedicină;

  • Ministerul Energiei: 573 milioane de lei pentru infrastructura de distribuție a gazelor și hidrogen verde;

  • Ministerul Mediului:

    • 4,7 miliarde de lei pentru dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor;

    • 260 milioane de lei pentru digitalizarea în domeniul mediului;

    • 3,6 miliarde de lei pentru campania de reîmpăduriri;

Ministrul a mai menționat, în încheiere, faptul că până la finalul lunii Martie România mai are de îndeplinit 24 de jaloane și ținte dintre cele pe care și le-a asumat prin PNRR și că odată semnate aceste acorduri, ministerele au oficial responsabilitate de a se asigura de realizarea și finalizarea investițiilor și reformelor asumate.

Dacă dorești mai multe informații despre fondurile europene sau orice altă formă de finanțare pentru proiectul sau afacerea ta, trimite-ne un e-mail la contact@mhd-consulting.ro sau sună-ne la +40 731 333833, pentru că mai avem câțiva ași în mânecă. 

Spor în toate,
Echipa MHD.

 

Înscrie-te la Newsletter

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile și activitățile noastre!

Promitem că nu îți vom face spam.

You have Successfully Subscribed!

Dă un share!

Distribuie articolul prietenilor tăi. Informația ar putea fi utilă și altcuiva!

Acest website foloseste atât cookie-uri proprii, cât şi de la terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Continuarea navigării acestui website presupune acceptarea automată a acestor termeni!
Am înțeles.